0
Voluntariatul, in coma?
In Romania se pare ca voluntariatul are o problema. Grava. Tinerii, care ar trebui in mod normal ca in perioada in care sunt elevi sau studenti sa se implice in activitatea ONG-urilor si in activitatile extrascolare organizate de institutiile de invatamant, nu se gandesc decat la bani si la partea materiala. Daca e vorba sa munceasca "pe gratis", nici nu vor sa auda. Sau mai rau, se implica si apoi lucreaza "in ritmul lor". Adica doar cand au ei chef. Se fac ca au tot felul de probleme, ca nu au timp etc. Iar organizatorii sau coordonatorii actiunii trebuie sa stea sa alerge dupa ei si sa-i piseze la cap, ca altfel nu se mai face deloc treaba.
Un aspect mult mai grav este descurajarea din partea parintilor. Daca nu e vorba de bani sau alt castig material palpabil si rapid, acestia devin imediat o bariera intre "copil" si organizatia in cauza. In ultimii ani m-am confruntat cu foarte multe cazuri de acest gen, cand s-au iscat adevarate scandaluri intre cele doua parti, rezultatul fiind previzibil. Parintii respectivi se impotriveau pur si simplu implicarii odraslei lor in alte activitati decat invatatul.
Mi se pare ingrozitor ca parintii le insufla copiilor un asemenea comportament, obisnuindu-i sa faca totul numai din interes si numai daca exista un castig material rapid. In principiu, am observat cateva cauze ale acestui comportament la parinti:
- Teama ca activitatile respective vor indeparta copilul de la invatatura, rezultatele acestuia scolare urmand sa fie mult mai slabe.
- Avand in vedere ca in perioada in care au fost chiar ei elevi sau studenti acest gen de activitati ori nu exista, ori era sub spectrul comunismului, asadar acestia neavand definite prea clar notiunile de ONG, voluntariat etc. , probabil considera ca toate acestea reprezinta o pierdere de vreme si de bani. Acest fapt deriva probabil dintr-o informare deficitara a parintilor cu privire la voluntariat in general.
- Perceptia unora ca voluntariatul este de fapt o forma de manipulare din partea statului, ca ONG-urile sunt create pentru a spala bani si alte asemenea.
In conditiile astea, copilul ajunge rapid sa adopte atitudinea "mie ce-mi iese din asta?". Multi prefera (si nu este nimic condamnabil in asta) sa se angajeze pe perioada studentiei, de exemplu, in domenii care nu au si probabil nu vor avea niciodata legatura cu ceea ce studiaza acestia sau unde vor lucra dupa absolvire. Sa facem o scurta comparatie a celor care aleg sa se angajeze pe perioada facultatii si a celor care se implica activ si intensiv in activitatea unui ONG (sa presupunem ca dupa 1 an de activitate acesta obtine o functie de coordonare in cadrul organizatiei, pe o pozitie de middle manager). Presupunem ca ne aflam in momentul absolvirii, iar cei doi aleg sa se angajeze in domeniul in care si-au obtinut licenta. De asemenea, prespunem ca studentul care a ales sa lucreze nu a facut-o pentru ca familia sa se afla intr-o situatie financiara precara si practic acesta nu avea de ales.
1. Studentul care s-a angajat pe durata studiilor:
- A obtinut un castig financiar cu ajutorul caruia si-a acoperit o buna parte din nevoi, coroborat cu banii primiti de la parinti;
- Rezultatele scolare sa zicem ca au fost medii spre bune (dar nu foarte bune), din cauza presiunii serviciului si a lipsei timpului pentru studiu aprofundat;
- S-a obisnuit cu deadline-urile si presiunea serviciului, a invatat sa-si organizeze mai bine timpul;
- Ii lipseste experienta organizationala, experienta unor proiecte complexe si de lunga durata;
- La angajare cel mai probabil va intra doar pe o pozitie de entry-level, din lipsa de experienta;
2. Studentul care s-a implicat activ intr-un ONG, in conditiile de mai sus:
- Nu a obtinut castiguri financiare considerabile, fiind nevoit sa finanteze din buzunarul propriu anumite activitati (ex: telefon, deplasari in oras)
- A dobandit experienta in lucrul cu echipele si coordonarea acestora, in proiecte complexe, negocieri, media, relatii publice etc.
- Rezultatele scolare pot fi partial afectate din cauza lipsei timpului;
- Este mult mai organizat cu sine si cu cei din echipa lui, a invatat sa respecte deadline-urile si sa-si organizeze timpul;
- A avut ocazia sa ... greseasca. Si sa invete din greselile respective fara sa ii fie frica de vreo "concediere" sau "diminuare de salariu" (ceea ce s-ar fi putut intampla intr-o societate comerciala). Cand va ajunge sa se angajeze intr-o firma, cel mai probabil nu va mai repeta greselile respective;
- La angajare, chiar daca nu va fi probabil angajat direct pe o pozitie de lower sau middle-level management, va promova foarte repede, beneficiind de experienta dobandita in cei 3 ani si adaptandu-se foarte repede la noul mediu de lucru; salariul este de asemenea superior din start;
Concluzia este ca ambele variante au avantaje si dezavantaje, dar daca privim in perspectiva, castigul pe termen lung este obtinut de studentul 2.
In alta ordine de idei, pana la urma o cauza a lipsei de interes din partea tinerilor pentru voluntariat este si dezinformarea. Iar rezolvarea acestei probleme se poate face tot de catre ONG-uri, prin campanii de atragere a tineretului catre activitatile de voluntariat. Usor de zis, greu de facut. Dar nu imposibil.
Sper ca in urmatorii ani voluntariatul sa devina o constanta in randul tinerilor, si in niciun caz sa fie ceva izolat. Sunt totusi optimist.
Trimiteți un comentariu