Zilele trecute am avut parte de o experienta mai putin obisnuita cu cativa taximetristi de la Gara de Nord, care trebuie sa recunosc ca m-a surprins. Pana acum nu am avut niciodata probleme de niciun fel cu vreun taximetrist, chiar si cu cei din Gara de Nord, dar de data asta lucrurile au stat altfel. Criza incepe sa se simta acut si la taxiuri.

O prietena care venea cu trenul la Bucuresti m-a rugat sa o astept la gara pentru a o ajuta cu bagajele, urmand ca apoi sa ia taxiul pana la ea acasa. Zis si facut. Ajungem la taxiurile din fata Garii de Nord si cautam un tarif convenabil. Nesimtitii cu 3,5 ron abunda, dar in sfarsit gasim o masina cu 1,29 ron. Ne pregatim sa punem bagajele in masina, cand amabilul taximetrist ne tranteste conditiile: cursa costa 30 ron, si nu se merge cu aparat (!).

Initial am zis ca o fi vreun ratacit disperat dupa bani, asa ca nu am comentat si am trecut la un alt taximetrist. Precauti, intrebam dinainte care sunt conditiile:

Taximetristul: - Pana unde mergeti?
Noi: - Aproape de parcul Moghioros
T: - 25 ron!
N:  - Dar aparatul ala la ce il aveti? Cum va permiteti?
T: - *injuraturi* Da` noi de unde vreti sa ne scoatem ceva? Benzina din ce ne iese? Nu trebuie sa castigam si noi ceva in plus?

Asa ca l-am lasat in pace pe domnul nervos (care ne injura copios in gura mare) si am reusit pana la urma sa gasim un om cinstit care a mers cu aparatul.

Costul real al cursei: 15 ron. Asadar unii dintre iubitii nostri taximetristi au tupeul sa ceara aproape dublu (sau chiar dublu, in cazul primului), sperand ca vom reusi sa pacaleasca lumea, mai ales pe cei care nu cunosc orasul. Acum ii inteleg pe cei care se plangeau mai demult ca taxiul in Bucuresti este foarte foarte scump, si ca platesti zeci de lei ca sa ajungi dintr-o parte in alta a orasului. Lucru total fals, daca esti atent.

Asadar, mare grija la tariful practicat (afisat)! Si nu uitati sa verificati daca aparatul merge sau nu! Daca ati cazut in capcana e cam greu sa mai iesiti, adica sa  refuzati sa le platiti dupa ce cursa a fost efectuata, puteti avea surprize!

Ei bine, iata o imagine surprinsa astazi in cartierul Tineretului din Bucuresti:

Trebuie totusi sa apreciem precizia si reusita parcarii laterale a ... calului. :P Dincolo de partea extrem de amuzanta a acestui "sighting", nu am putut sa nu remarc suferinta care se "citea" pe fata calului. Parca ar fi fost resemnat, chinuit, pe scurt...trist. Si eu stateam sa-i fac poze... :P

Greva... un cuvant pe cat de minunat cand vine vorba de profesori, pe atat de groaznic cand vorbim de mijloacele de transport. Si mai ales cand acel mijloc de transport este si cel mai rapid sau mai rau, singurul cu care erai obisnuit sa mergi.

In mod normal, ajung la Romana in aproximativ 15-20 de minute, in functie de cum vine metroul, am de mers doar 3 statii. Azi-dimineata ma duc eu frumos in statia de autobuz care este la vreo 50 m de blocul in care stau si astept... astept... bulevardul (Tineretului) plin, masinile de-abia avansau. Trec 30 de minute si nu vine niciun autobuz. Mai stau ce stau si vad in departare ca se apropie autobuzul care teoretic trebuia sa ma duca pana in fata ASE-ului. Dar surpriza! Asa cum s-a apropiat s-a si departat, in aceeasi viteza. Autobuzul respectiv nu opreste in statia in care asteptam eu, ci la ... urmatoarea, la vreo 10 minute de mers pe jos. [Intrucat m-am mutat in blocul asta de vreo 3 zile, si cum nu am folosit mai deloc RATB-ul in zona asta, sa zicem ca e scuzabila chestiunea :P]

Asa ca am luat-o pe jos pana la urmatoarea statie, care era chiar langa intrarea de metrou. Mi-a fost de ajuns sa ma uit din departare si sa-mi dau seama ca e "putin" cam dificil sa mai ajung eu la ASE cu RATB-ul. Statia era ARHIPLINA, cred ca erau peste 70-80 de oameni care asteptau acolo. Iar autobuzele erau full de asemenea. Pe scurt, tzeapa!

"Salvarea" a venit din partea singurului taxi care mai era in statie, care in 20 de minute m-a dus la facultate. Interesant a fost sictirul soferului, care se plangea ca vreau sa il duc tocmai pana in Romana, ba chiar a si dat cateva telefoane probabil pe la colegi de-ai lui sa se planga. Dupa ce ca ia o groaza de bani, se plange ca trebuie sa-si faca meseria? Nici de trafic nu pot sa zic ca era cine stie ce, ca nu am stat prea mult, am mers mai incet decat in mod normal, dar am mers. Oh well...

La intoarcere am prins cred ca primul metrou al zilei, pe la 16:10. Statiile nu prea pline, metrourile destul de goale... Nu mai zic ca trenurile veneau cam la 1 minut.

Maine din nou aceeasi poveste, dar macar eu am zi libera si scap de nebunie.

Simtind nevoia de a evada pentru scurt timp din aglomeratia si tumultul din centrul Bucurestiului, am inceput sa caut ceinarii prin oras. Iar cum Google este intotdeauna un prieten de nadejde pentru "internauti", am gasit rapid o lista cu ceainariile din Bucuresti, din care am ales una aflata mai departe de centrul orasului, si anume Green Tea (www.greentea.ro).

Problema principala a ceainariei, care este in acelasi timp un avantaj si un dezavantaj, este locatia. Ceainaria este situata pe o straduta laturalnica pe undeva intre Str. Mantuleasa si Bvd. Traian, si recunosc ca ne-am folosit de GPS-ul de pe telefon ca sa ajungem. Nu de alta, dar nimeni din zona nu stia ca s-ar fi aflat vreo ceainarie in zona. Cu toate astea, faptul ca se afla intr-o zona foarte linistita si retrasa ii acorda totusi un aer putin exclusivist.

Dupa cum am spus si mai sus, cel mai important lucru pe care l-am gasit aici a fost linistea. Intregul local este construit in asa fel incat sa te simti "ca la mama acasa" (cand am intrat prima oara chiar am avut impresia ca am intrat in casa cuiva), insa are saloane foarte diferite unele de altele. Atmosfera este diferita in fiecare camera. De exemplu, in salonul japonez (unde am stat noi) camera este bineinteles decorata in specific asiatic, fiind prezente si o serie de elemente ce tin de budism. La mansarda decorul este schimbat total, fiind mai rustic. Aici poti sa iei carti din "biblioteca" pe care sa le citesti in timp ce iti savurezi ceaiul.

Daca ne referim la ceaiuri, cei de la Green Tea se lauda cu vreo 100 de sortimente de ceai, fiecare fiind prezentat detaliat in meniu. Apropo de meniu, am vazut ca poti comanda si cateva gustari, daca ne referim la mancare, iar daca nu vrei sa bei ceai (hmm :P de ce te-ai duce totusi intr-o ceainarie daca n-ai vrea sa bei ceai?) ai la dispozitie si cafele, sucuri etc.

Daca ar fi sa dau o nota ceainariei, sa zicem ca as situat-o cam pe la un 8/10. In saptamanile urmatoare o sa iau la rand mai multe ceainarii din oras, poate fac un review sau mini-ghid.

That`s it. :P Enjoy your tea now.

Da, stiu ca acest volum al Ioanei Parvulescu nu este tocmai nou, fiind lansat in anul 2006 (vorbesc de a doua editie). Insa aceasta monografie extraordinara a Bucurestiului interbelic merita citita de oricine este pasionat de istorie, cine este putintel romantic si/sau nostalgic dupa vremurile respective. Si cu atat mai mult daca persoana respectiva este din Bucuresti sau are ori a avut vreo legatura mai puternica cu acest oras.

Dupa cum se poate deduce foarte usor din titlu, cartea ne introduce in universul bucurestean al perioadei interbelice, ce a reprezentat apogeul dezvoltarii economice si culturale a Romaniei si bineinteles a Capitalei sale, realizand in acelasi timp o antiteza intre ce a fost si ce este acum Bucurestiul. Desigur, aceasta antiteza poate fi sesizata mult mai usor de un locuitor al orasului decat de unul care nu a avut niciodata de a face cu Bucurestiul. Stilul Ioanei Parvulescu este unul deosebit, aproape magic, reusind sa te mute cu gandul in perioada de care se vorbeste in carte si sa te faca sa iti doresti sa fii acolo, sau sa fi trait si tu in acea perioada. Umorul este foarte bine dozat, iar legaturile cu literatura sunt bineinteles foarte puternice (cum altfel de la un profesor de la Facultatea de Litere?). Astfel, putem afla o sumedenie de lucruri interesante despre autori consacrati ai literaturii romane, precum Camil Petrescu, George Bacovia (care "fuma cu sete si bea pe tacute"), George Calinescu, Liviu Rebreanu (asa am aflat de "scandalul" ce a urmat publicarii romanului "Ion") si multi altii. Acestia sunt prezentati in ipostaze obisnuite, cu grijile lor marunte de zi cu zi, visele si iluziile acestora. Asadar, nu va asteptati sa gasiti aici informatii de prin manualele de limba romana sau teorie literara.

Daca vreti sa evadati putin in trecutul nu foarte indepartat al Bucurestiului, in perioada sa de glorie, a Micului Paris, va recomand cu mare caldura cartea "Intoarcere in Bucurestiul interbelic" a Ioanei Parvulescu. Si dupa ce o veti citi, ganditi-va care este in realitate diferenta dintre Bucurestiul de atunci si Bucurestiul de acum?

"Totul este diferit, totul are un timbru anume, pe care il disting cu usurinta si, cu toate acestea, totul seamana bine cu cele lasate "acasa", in orasul de azi."