Si eu care am fost naiv sa cred ca la ASE nu trebuie sa inveti cuvant cu cuvant ...

Ei bine, uite ca ceea ce spuneam prin vara referitor la bucuria initiala a reusitei de a intra la ASE si la dezamagirea ce va urma dupa ce voi vedea cum sta in realitate treaba, s-a adeverit.

Recunosc ca am fost foarte naiv sa cred ca invatamantul superior din Romania, cel putin universitatile "de top", s-au adaptat mai rapid la noile cerinte ale sistemului european de educatie, si ca pot oferi niste servicii de calitate. Sau mai bine spus, speram cu tarie ca situatia chiar asa este. Dar m-am inselat amarnic. Si asa am inceput sa inteleg de ce diploma pe care o obtinem nu valoreaza mare lucru (licenta, de masterat nu stiu ce sa zic, sa ajung mai intai acolo si dupa aia discut).

Intradevar in ASE exista si profesori foarte bine pregatiti, in speta cei mai tineri, dar si dezastre care ar fi trebuit sa se pensioneze demult, sau care pur si simplu cred ca si-au gresit cariera. Nu voi da nume, si nici nu voi spune despre ce materii este vorba, si se intelege de la sine de ce. Nu am scris articolul asta ca sa atac pe cineva anume.

Voi da un exemplu recent, pe care il consider foarte elocvent pentru a descrie un segment al universitarilor "din sferele inalte": Avem o materie al carei rost nu l-a inteles nimeni pana acum (cu totii ne intrebam de ce se preda asa ceva la ASE si nu la Politehnica, fiind vorba de lucruri pur tehnice),  unde predarea s-a desfasurat intr-un stil foarte modern si centrat pe student: profesoara a dictat curs dupa curs din cartea proprie, fara nicio explicatie, nimic altceva decat ce scria in carte. Ca fapt divers, in prima saptamana au fost prezenti vreo 60-70 de studenti, iar in urmatoarele nu gaseai mai mult de 10-15 (nu mai zic ca pentru prima oara am vazut studenti revoltati care au plecat din sala in timpul cursului).

Seminariile la aceasta materie s-au desfasurat de asemenea intr-o maniera deosebita: nu s-a facut nicio aplicatie la curs in toate cele 7 saptamani de seminar, dar in schimb ne-a dat sa transcriem niste proiecte facute de ea, si ne-a tinut cu astea pana in ultima zi.

Intr-o zi suntem informati ca "a aparut" cartea ei, in care se regasesc toate cursurile, exact cum le-a predat. Suntem bineinteles sfatuiti sa o cumparam. Lucru pe care il face toata grupa, rotunjindu-i putin veniturile profesorului merituos.

Si iata ca vine si ultimul seminar, cand o intrebam si noi, cum era si normal, cum vom obtine nota finala cat valoreaza activitatea de seminar si proiectele facute etc. Ni se spune scurt ca seminarul si proiectele nu valoreaza nimic, ci doar ne asigura dreptul de a intra in examen. Este lesne de inteles ce fete aveam cu totii in acel moment.

Dar socul de-abia acum vine: la intrebarea noastra legata de modul de desfasurare al examenului primim urmatorul raspuns: "Materia asta este prea complexa si vasta, nu puteti invata altfel decat cuvant cu cuvant. Faceti si voi un exercitiu de memorie. Altfel picati".

In ritmul asta noi ce mai invatam in realitate? Asa inteleg universitarii romani ca se face facultatea, invatand mecanic si reproducand integral cuvintele ilustrului profesor?